Avertizarea din Apocalipsa 22.18-19 se aplică întregii Biblii sau doar cărții Apocalipsa?

Întrebare Avertizarea din Apocalipsa 22.18-19 se aplică întregii Biblii sau doar cărții Apocalipsa? Răspuns Apocalipsa 22.18-19 conține o avertizare pentru oricine modifică textul biblic: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din…

Întrebare

Avertizarea din Apocalipsa 22.18-19 se aplică întregii Biblii sau doar cărții Apocalipsa?

Răspuns

Apocalipsa 22.18-19 conține o avertizare pentru oricine modifică textul biblic: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Se referă aceste versete la întreaga Biblie sau doar la cartea Apocalipsa?

Avertizarea este dată în mod specific pentru aceia care distorsionează mesajul cărții Apocalipsa. Isus Însuși este Autorul Apocalipsei și Cel care i-a dat apostolului Ioan vedenia (Apocalipsa 1.1). Astfel, el încheie cartea confirmând finalitatea profețiilor. Acestea sunt cuvintele Lui, și avertizează împotriva oricărei distorsionări a lor, fie prin adăugare, fie prin reducere, falsificare, alterare sau interpretări eronate. Avertizarea este explicită și înfricoșătoare. Urgiile din Apocalipsa vor veni asupra oricui va fi găsit vinovat de distorsionarea descoperirilor din carte și cei care fac astfel nu vor avea parte de viața veșnică în cer.

Cu toate că avertizarea din Apocalipsa 22.18-19 este specifică pentru cartea Apocalipsa, principiul din spatele ei se aplică oricui distorsionează în mod intenționat Cuvântul lui Dumnezeu. Moise a dat o avertizare similară în Deuteronomul 4.1-2, unde i-a avertizat pe israeliți să asculte și să împlinească poruncile Domnului, fără să adauge sau să scoată din Cuvântul Său. Proverbele 30.5-6 conține o atenționare asemănătoare pentru oricine care ar adăuga la Cuvintele lui Dumnezeu: „ca să nu te pedepsească și să fii găsit mincinos”. Cu toate că avertizarea din Apocalipsa 22.18-19 privește în mod specific cartea Apocalipsa, principiul ei trebuie aplicat la întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Trebuie să fim atenți să tratăm Biblia cu grijă și reverență, ca să nu distorsionăm mesajul său.

[English]



[Înapoi la pagina de început în limba Română]

Avertizarea din Apocalipsa 22.18-19 se aplică întregii Biblii sau doar cărții Apocalipsa?

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.